Tot cu flori pornesti amorul

De ce trageau barbatii la ea de parca era unsa cu miere, Lenuta nu stia. De cand se ridicase marisoara, la vreo 14 de primaveri, observase ea ca tot ce era mai izmana de flacau in sat isi facea drum pe la poarta ei dupa-amiezele, cand cade soarele si vara nu ai ce face, daca ai terminat de sapat. Nu-i vorba, ca veneau si mai devreme feciori, dar la aia nu latra nici cainele, ca ii stia tot satul de puturosi si, pasamite, nici javrele nu-si oboseau glasul sa ii bata.
Nu se dadea in vorba cu niciunul, o invatase ma-sa ca de la vorba la fusta e numai un pas si aia, fusta, adicalea, se da jos numai dupa ce iti canta popa “Vina din Livan, mireasa” si te juruieste dupa datina. Iar handralailor nu de insuratoare le ardea, in satul in care nici vrabiile nu dadeau tarcoale, ca nu aveau a prinde firmituri, de saraci ce erau oamenii. Numa unu-i placuse peste poate, Ionica a lu’ Cremene, dar stransese buzele a paguba cand ii venise la poarta si nu iesise, ca ala nici loc de casa nu avea si de slujit, slujea la un oier aprig cum e focul si zgarcit ca alocatia pentru copii. Pe urma baiatul plecase la munca in Italia, chemat de un cumatru, nu mai stiu de el nimica si ii paru rau ca tinuse de fusta ca de sfanta cruce, dar mortu’ de la groapa nu se mai intoarce si nici Ionica a lu’ Cremene de la italieni.
Cand mai crescuse o tara de se dadea colea, domnisoara in toata regula, pleca la targ si se facu secretara. Nu castiga mult, dar macar nu mai vedea saracie in jur, ca patronul era burtos si rumen, dar altfel om de toata isparava, avea nevasta o cocoana de cele marile si, nu se stie de ce, o indragise fara seaman pe fata cuminte de la tara.

Intr-o zi, cum statea Lenuta la masa de lemn careia ii zicea in targ birau, ca era lacuita si neteda si tot cu hartii pe ea, se infiinta un baiet care adusa cu el, mirarea mirarilor, un pachet cu hartie gatita in culori ca de naframa si in pachet o farfurie cu doua flori galbene cum ii aleanul. Semanau cu obrajii lui Ionica a lu’ Cremene cand o zarea pe de dupa fereastra si ii striga sa vie, dar ea nu venea. Flori la serviciu nu mai primise Lenuta inca niciodata si i se aprinsera obrajii ca de mare vina.

Ce-avem noi aici? Flori cu drag, hehehe, cineva e toropit de dragoste si dor aicea. Asta-i aranjament de cele mai maiestre, zisese patronul cel cu burdihan, care recunoscuse sigla celei mai cunoscute si indragite florarii din tot online-ul. Ii dadu sa citeasca povetele de grijire si desaguta cu doftorii pentru cele flori, pregatita special ca darul ca sa ramana galbin si miresmat ca in ziua dintai si peste o saptamana. Patronul era din acela umblat pe internet, stia locurile unde gasesti afaceri bune, mai ales pentru sucit minti de fetiscane, ca dara nu degeaba avea la usa mandrete de coconet, s-o incui in iatac sa nu ti-o fure de frumoasa, ca se mira tot targul.
Se invalatuci si se smuci Lenuta in asternut cat fu noaptea de lunga, podidita de intrebare: nu-i iesea din cap aranjamentul cu flori galbioare, iar Ionica a lu’ Cremene ii tot dadu tarcoale intr-un vis scurt, care o trezi nadusita. Se facea ca venise din Italia si-i aparuse la usa cu un cos cu flori mai pricopsit decat aranjamentul de la birau si deschise gura sa-i vorbeasca. Dar cand se indrepta codana catre el si vru sa auda ce ii spune…auzi ceasul care-i da desteptarea, ca in toate diminetile si se sfarsi visul.
Si Ionica veni a doua zi, ca uneori, cata-i viata de amara, tot iti arunca, cateodata o gura de dulceata sa te momeasca sa tragi de ea si sa vietuiesti in continuare, iar Lenuta se galbeni ca florile din farfurie si apoi se inrosi ca trandafirii din vis si cand flacaul o stransa in brate voiniceste, fata uita si de grija fustei si de povetele mamei, ca daca nu cu gand curat, cum ar putea cineva sa trimita flori cu drag?

Ca e stiut in targ ca tot cu flori pornesti amorul…