Parfum de magnolie

Intre sarcinile zilnice de la servici, treburile de acasa, astenia de primavara si scrisul pe blog, mai gasesc timp sa ma uit in jur. Nu dimineata, ca atunci am la bord numai un expresso lung, care ma poate convinge sa ies din casa, dar nu reuseste sa ma determine sa si obser lucruri in jur, suficient ca reusesc, mecanic, sa nimeresc culoarea verde a semaforului, astfel incat sa pot traversa in siguranta sau sa iau autobuzul care merge in directia potrivita.
Dupa amiaza insa, cand ies de la serviciu, de pe ochi mi se ia parca un val semitransparent zi reusesc sa fiu atenta si la alt eva decat propriii mei pasi. Drumul spre casa unde ma asteapta jobul numarul doi, blogul, are momentele lui de relaxare. Asa am observat ca in gradina care inconjoara Muzeul Antipa au inflorit magnoliile. Niciodata nu am stiut precis care este sezonul lor, in schimb imi amintesc un gard de langa scoala si tufa inflorita innebunitor, amandoua privind imbratisarile a doi adolescenti pentru care timpul parca se oprise.
Nu stiu daca amintirea mea ar fi fost aceeasi fara tufa de magnolii si nu situ nici macar daca parfumul ei este al adolescentiii sau al florii, dar stiu ca de atunci magnnolia miroase a tinerete si a dragoste si de fiecare data cand trec pe langa o asemnea minune a naturii ma inclin in fata ei, a naturii si a vietii insasi.