Pantofi de mireasa de pe pantofiori.net

 Tu de unde iti cumperi pantofi de mireasa?

Nu e simplu sa fii mireasa. Deloc. Acea seara din viata ta, cea mai importanta (zic unii) ascunde o munca de organizare pe care numai cine nu a fost pus in situatia respectiva o subestimeaza. Sau cine are suficienti bani cat sa arunce in stanga si in dreapta, fara sa se uite, sa angajeze firme specializate in asta. Dar, majoritatea viitoarelor mirese trebuie sa isi calculeze cu mare atentie bugetul si sa isi planifice timpul, daca vor o nunta de neuitat la costuri cat mai mici. Cine crede ca daca ai rochia si restaurantul si verighetele e gata treaba, se inseala. Mai sunt mie si una de lucruri de aranjat: invitatii, marturii, aranjamente florale, buchete, tinute pentru cununia civila, cocarde, domnisoare de onoare, preot, muzica, fotograf, cameraman si cate si mai cate.

Cu toate astea, reusisem. Dupa sase luni in care visam si noaptea in somn cine si unde o sa stea, cine si unde o sa spuna, cu ce picior sa calc in biserica la intrare, cu ce mana sa tin buchetul, ce zambet sa afisez la pozele de grup, in final nu au mai ramas foarte mult de pus la punct. Consideram, de exemplu, amanunt, tinuta mea pentru cununia civila. Asta acum 6 luni. Cu doua saptamani inainte de nunta am realizat ca nu este chiar amanunt si m-am panicat. Pentru ca nu stiam ce vreau. Voiam numai sa fiu frumoasa. Ca toate miresele. Sufeream insa de o acuta lipsa de inspiratie. Ceremonia religioasa, emotia schimbului de verighete, preotul care canta, biserica, Dumnezeu care se uita la noi de sus, toate astea au fost suficiente cat sa ma inspire in alegerea rochiei de miresa. Cununia civila insa mi se parea fada, seaca, fara sens. Un discurs rece, dam mana cu ofiterul starii civile, semnam si cu o hartie in mana, gata casatoria! Cum pot toate formalitatile astea sa te inspire in alegerea unei tinute? Nu pot. Punct. In plus, nu mai aveam nici prea mult timp. Ziua mi-o petreceam mai mult la servici, cand terminam cu el nu imi ramanea prea mult itmp sa cutreer prin magazine. Timpul trecea amenintator.

Intr-o seara, pe cand viitorul meu sot era plecat, iar eu zaceam trista in fata calculatorui rasfoind google-ul fara nici o tragere de inima, s-a intamplat minunea. Nu stiu de unde a rasarit acea pereche de pantofi, ce cuvinte am tastat ca sa ajung la imaginea aceea. Cred ca ursitoarea care a fost acolo la nasterea mea, a pus mana ei fermecata pe mana mea si mi-a condus mouse-ul. Nu sandale, nu botine, nu platforme, ci pantofi. Pantofi creati de insasi craiasa pantofilor. Pantofi de mireasa, dar si pantofi pentru cununie, multi, ca sa ai de unde alege. O mie de minunatii, toate la un loc.

Si dintr-o data am vazut tot ce trebuia sa vad. M-am vazut in sala de cununie. Ii purtam pe ei, minunatii mei pantofi de mireasa cu toc inalt. Aveau un toc subtire, incredibil de fin si piciorul parea mai suplu, mai senzual, arcuit pe panta calda. Straluceau si ei, asa cum straluceam si eu in cea mai frumoasa zi zin viata mea, ziua cand urma sa pornesc pe un drum nou alaturi de cel pe care il iubeam. Straluceau a miere, pentru ca miere urma sa fie viata mea impreuna cu el.Abia de atunci pot sa spun ca amanuntele au devenit cu adevarat manunte. Pagina pe care ii gasisem se numea pantofiori.net si era plina de minunatii de acelasi gen, adica pantofi eleganti si pantofi de mireasa, oferta extrem de variata, dar eu nu mai aveam ochi decat pentru ei. Si daca as fi locuit in Honolulu, tot puteau cei de la magazin sa imi trimita pantofii acasa, intelegand exact sentimentul care ma stapanea de cand ii vazusem. Livrau oricum in toata lumea! Nu trebuia sa platesc decat atunci cand imi tineam in brate comoara, in sfarsit, si daca ceva nu mi-ar fi placut, puteam sa ii returnez, mi-i primeau inapoi sau mi-i inlocuiau fara nici un fel de mofturi. Mi-au venit turnati si de la inaltimea lor am prins si mai usor aripi atunci cand proaspatul meu sot m-a privit in ochi si a spus DA.