O alternativa la medicina traditionala

Cred cu tarie in forta fiecarui corp de a lupta cu boala. Cred ca medicina traditionala nu intelege nici macar acum pe deplin complexitatea organismului uman si ca medicamentele care se prescriu sunt solutii testate pe un anumit numar de subiecti, dar ele nu reprezinta solutii universale pentru intreaga omenire. Asa cum fiecare dintre noi in parte este diferit, tot astfel modul in care reactionam la durere, suferinta, bucurie devine unic. Medicina traditionala a ajuns o industrie de masa. Nu o data am auzit doctori care, recunoscandu-si limitarea, spun pacientilor:  “uitati, va dau medicamentul asta, acesta a functinat la cei mai multi dintre pacienti“. Nu este vina lor. In meseria pe care au invatat-o doar asa stau lucrurile si acesta este modul de actiune. Nu spun ca e rau. Dimpotriva. Medicina traditionala a salvat vieti. Numai ca omenirea, cred eu, mai are inca de invatat.

Exista si o alternativa pentru medicina traditionala, una care este mai putin agresiva pentru organism si se bazeaza pe niste principii dupa care functioneaza intreaga natura, nu doar omul: acela ca un organism se va vindeca singur, folosind doar propriile resurse, nu ingerand chimicale.  Alternativa aceasta se numeste homeopatie si are rolul de a spori forta de actiune a acestor resurse ale organismului.
Un medic homeopat pare a face minuni, insa cel care are efecte miraculoase este de fapt comportamentul propriului nostru organism, caruia noi am reusit, cu ajutorul medicinei homepate, sa ii gasim cheia, resortul care il impinge inainte pana devine de neinvins.
Poate vi se pare ca sunt vehementa…S-ar putea sa aveti dreptate. Au trecut inca mai bine de doi ani de cand parintele meu a plecat de langa mine, rapus de o boala nemiloasa. Medicina traditionala nu l-a ajutat cu nimic, ba chiar, as putea spune ca ne-a inselat, pentru ca a declarat ca vindecarea sa este miraculoasa, fara sa ia in calcul posibilitatea ca maladia sa apara in alte zone. Imi amintesc ce fericita am fost cand mi-a spus: Voi trai!, imi amintesc cateva saptamani mai tarziu ca tata incepea sa uite din ce in ce mai multe lucruri. Totusi, nu ne-am panicat.  Trebuia sa o facem. A trebuit sa isi piarda spiritul de orientare ca noi sa ne dam seama ca nu putea fi in regula, ratacindu-se in propria casa un om pe care il puteai lasa in jungla amazoniana si gasea drumul pana acasa cu ususrinta. Cateva zile mai tarziu, verdictul a fost clar: moartea, si inca una care se numara in zile si saptamani, nici macar in luni.
Ma intreb si ma voi intreba mereu, ce ar fi fost daca atunci tata ar fi apelat si la medicina homeopata, in loc sa respecte numai indicatiile medicinei traditionale. Oare corpul sau, chinuit de boala, si-ar fi aflat forta de a lupta si de a invinge? Oare ar fi trait? Nu o sa o stiu niciodata.  E prea tarziu pentru el, dar nu e prea tarziu pentru noi toti.