Pe cuvant de pionier ca azi cel mai greu lucru din lume este sa iti gasesti un job cinstit si platit decent. Ma refer la un job in Romania. Daca te-ar pune cineva sa dai jos luna de pe cer ai avea sanse sesizabil mai serioase de reusita, in ciuda adevarului evident ca ea este, de la inceputul lumii atarnata acolo, decat sa iti gasesti un loc de munca unde seful sa nu tipe la tine, sa muncesti cu drag si spor si sa fii platit in asa fel incat sa nu te rusinezi de fiecare data la final de luna cand vii in fata nevestei sa pui banii pe masa.
Leafa sa iti permite numai daca ai mare noroc sa traiesti, sa fumezi, sa mai bei o bere din cand in cand, sa ii cumperi in fiecare sezon o hainuta noua lui ala micu si sa pleci intr-un concediu o data pe an, macar cu cortul, daca nu in Bulgaria, la all inclusive, ca tot romanul din clasa muncitoare.
Daca esti asa, mai naiv decat permite legea, cand auzi de un job misto, iti pui problema daca esti sau nu pregatit. Iti blindezi CV-ul cum crezi tu mai bine, mai ai un pic si treci si mentiunea pe care ai obtinut-o in clasa a cincea la olimpiada de stiintele naturii, cand de fapt ceea ce conteaza este daca ai recomandarea potrivita. Fara ea, poti sa fii cel mai tare din parcare, ca tot nu se uita nimeni la tine. Cu ea, poti sa uiti naibii de CV-ul respectiv si sa vii fluierand Internationala cu mainile in buzunare.
Chiar ieri, in ziarul de la metrou, citeam despre absolventii de facultate care se aleg cu joburi la Carrefour. Casieri la Carrefour. Minunat. Acum inteleg de ce au mutrele alea sictirite. Si tot ieri auzeam la televizor de medicii debutanti care au acelasi salariu ca al unei femei de serviciu. De fapt, chiar si sotul meu, pe cand lucra muncitor necalificat, castiga ceva mai mult.
Ah, ce mult il iubesc pe Mircea Badea cand spune: “Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul”.
